Mediul de afaceri vrea folosirea semnăturii electronice, nu doar cea calificată, pe scară largă: Ar scădea costurile, ar crește gradul de digitalizare

Mediul de afaceri vrea folosirea semnăturii electronice, nu doar cea calificată, pe scară largă: Ar scădea costurile, ar crește gradul de digitalizare
Publicat: 17/10/2023, 19:52

O semnătură electronică ușor de folosit și care să nu fie costisitoare ar crește gradul de digitalizare al Românie și ar duce astfel avantaje atât românilor obișnuiți, cât și antreprenorilor din multe domenii economice, au transmis, marți, reprezentanții mediului de afaceri. Într-o conferință de presă organizată sub umbrela Confederației Patronale Concordia, aceștia au atras atenția asupra blocajului în care se află cea de-a patra inițiativă legislativă care încearcă să reformeze domeniul și să extindă recunoașterea și a celorlalte semnături, în funcție de importanța documentelor vizate, pe lângă cea calificată, care este costisitoare și este furnizată doar de cinci companii pe piață.

Reprezentanții Asociației Patronală a Industriei de Software și Servicii, alături de companii de profil și specialiștii din domeniul bancar, susținuți de patronatele din Confederația Concordia au transmis, marți, un semnal de alarmă cu privire la blocajul în care se află proiectul de lege care ar trebui să reglementeze utilizarea semnăturii electronice pe scară largă în economia românească, în contextul în care cadrul legal actual este depășit de 20 de ani, potrivit estimărilor lor.

Este vorba de Propunerea legislativă privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale şi prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea, L524/2023, care se află în dezbaterea Comisiei IT&C din Senat, unde încă nu a primit raport, în schimb s-a prelungit termenul de adoptare tacită.

Care sunt consecințele

Mediul de afaceri și-a exprimat, marți, rezervele că există voință politică pentru modernizarea reglementării generale a semnăturii electronice. Conform reprezentaților mediului de afaceri, inițiativa legislativă riscă să nu mai aducă îmbunătățirile convenite, după ce Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a depus numeroase amendamente.

„România nu se va putea digitaliza în ritmul și în felul în care ne dorim cu toții fără să avem acces la semnături electronice ușor de folosit și cu costuri reduse pentru companii și cetățeni”, a transmis Confederația Patronală Concordia.

Radu Burnete, directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia a atras atenția că utilizarea semnăturii electronice pe scară largă în economia românească ar aduce beneficii în multe industrii, în condiţiile în care procedurile contractuale vor fi simplificate.

„Eu mă uit la multe alte industrii, dincolo de sistemul bancar cu care am stat de vorbă. Gândiţi-vă la cozile din vămi despre care tot vedem că se vorbește la televizor. Transportatorii noştri trebuie să semneze o grămadă de documente când trec aceste vămi. Imaginați-vă dacă șoferul ar avea o aplicaţie, cu o astfel de semnătură electronică, cu cât s-ar fluidiza destul de mult traficul. Am vrut să liberalizăm cât mai mult piaţa de energie. Nu ştiu dacă aţi încercat vă schimbaţi contractul de la un furnizor la altul. Trebuie să trimiţi o roabă de documente acolo”, a declarat Radu Burnete.

Directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia consideră că ar trebui să se construiască sisteme simple prin care şi unor oameni obișnuiți, care nu sunt foarte educaţi digital, să le fie uşor să interacţioneze cu firme sau autorităţi.

Preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), Mihai Matei, a subliniat de asemenea necesitatea utilizării semnăturii electronice pe scară largă, în economia românească, pentru a crește gradul de digitalizare, în contextul în care alfabetizarea digitală a României este foarte scăzută.

„Impactul este clar, creşte eficienţa, creşte productivitatea şi se va vedea în PIB, în momentul în care poţi să faci tranzacţii mai repede. Cu cât digitalizăm mai multe interacţiuni, cu atât vom avea o economie mai puternică”, a explicat Mihai Matei.

„Pentru o economie concurențială cu dinamică tranzacțională rapidă, este important să se accesibilizeze semnătura electronică pentru companii și pentru cetățeni, prin consacrarea unei valori juridice mai ridicate a semnăturii electronice avansate și prin reglementarea mai democratică a celor care o pot furniza. Reglementările europene merg în această direcție, în timp ce proiectul actual din Parlament restrânge piața și creează un oligopol”, au transmis reprezentanții Confederației.

Potrivit lui Edward Crețescu, General Manager al Regista, pe piață – care ajunge la 40 – 60 de milioane de euro anual, există în prezent doar cinci furnizori se semnături electronice calificate. Numărul celor care au o astfel de semnătură calificată – care costă în prezent în jur de 30 – 50 de euro, este de aproximativ un milion.

Potrivit lui Mihai Matei, este vorba de 200 de amendamente trimise dinspre ADR care schimbă fundamental legea propusă, implicit menținerea în forma actuală, care recunoaște doar semnături calificate.

Și reprezenta mediului bancar, Ioana Regenbogen, Head of Legal&Corporate Affairs la ING Bank, spune că proiectul legislativ este deosebit de important deoarece reglementează efectele juridice pentru toate cele trei tipuri de semnături electronice – simple, avansate și cele calificate – în anumite condiții, în funcție de importanța documentului, și permite utilizarea lor ca mijloace de probă în fața instanțelor de judecată, ceea ce este posibil azi doar pentru semnăturile olografe și pentru cele electronice calificate.

Foto Envato Elements

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...